Scrisoare imaginară către o iubire utopică

“De ce eu?” m-ai întrebat odată, când iubirea începea să răsară peste noi. Si n-am ştiut atunci ce să-ţi răspund… Îmi părea banal să zic doar un simplu: “pentru că aşa simt”, “pentru că mi-eşti dragă” sau “pentru că mă simt atras irezistibil de tine”.

“De ce eu?” ai început să mă întrebi tot mai des spre amiaza relaţiei noastre. Si-atunci, socotind că am destule date, dovezi, sentimente şi explicaţii, am început să investighez şi eu de ce.

De ce tu? Pentru că ai aparut într-o perioadă în care abia ce mă ridicasem de la pământ. O perioadă în care nu mai credeam în iubire şi în frumuseţea, explozia şi curcubeul senzaţiilor pe care ea ţi le poate aduce.

De ce tu? Pentru că mă dădea gata (şi încă mă dă) sclipirea din privirea ta, atunci când eşti veselă. Pentru că sunt cel mai înrăit fan al zâmbetului tău şi aş face orice – dar orice! – ca să îl văd, indiferent de oră, de situaţie, de moment sau de anotimp. Aş vrea să îl văd seara înainte să adorm, să îl visez toată noaptea, iar dimineaţa la trezire să fie primul lucru pe care îl admir.

De ce tu? Pentru că Pământul (de fapt nu, întregul Univers!) nu ar valora nimic la bursa iubirii dacă nu ai exista.

De ce tu? Pentru că fără tine nu aş mai distinge culorile din viaţa mea şi toată lumea ar fi doar în nuanţe de gri.

De ce tu? Pentru că iubesc fiecare parte din fiinţa ta! De la cea mai rebelă buclă până la cea mai “strategică” aluniţă, de la sânii pe care i-aş săruta si mângâia în neştire până la glezna pe care aş săruta-o până aş cădea răpus de oboseală.

De ce tu? Pentru că m-ai facut să mă simt cum nu m-a făcut nimeni, niciodată să mă simt! Pentru că atunci când mă atingi, fiecare celulă tremură de plăcere şi de dorinţă. Pentru că atunci când mă săruţi, ADN-ul meu se rupe şi în loc să formeze spirala ca un ADN cuminte ce e, începe să formeze inimioare! Pentru că atunci când facem dragoste Cerul şi Pămantul se unesc şi eu mă simt în mijlocul lor! Pentru că nu există sentiment mai plăcut ca atunci când te joci prin părul meu. Pentru că nu existǎ muzică mai placută ca atunci când mă alinti şi mă chemi cu felurite nume. Pentru că în braţele tale e Raiul, iar când nu sunt acolo îmi dau seama ce trebuie să fi simţit Adam şi Eva când au fost izgoniţi. Pentru că braţele mele sunt aşa de goale şi nici nu ştiu cum să le ţin atunci când nu iau forma corpului tǎu. Pentru că zâmbetul tău e menit să alunge orice grijă din sufletul meu. Pentru că trupul tău, vorba cântecului, mi-e cel mai râvnit dintre limanuri. Pentru că mi-ar place ca fetiţa mea să-ţi moştenească buclele şi sclipirea din privire, iar baiatul zâmbetul şi felul tău deschis de a fi.

De ce tu? Pentru că eşti prima persoană lângă care mi-ar place să îmbătrânesc şi mai ales pentru că eşti prima persoană care m-a făcut să îmi doresc atât de mult un copil!

Advertisements

One Response to “Scrisoare imaginară către o iubire utopică”

  1. Nebunule. Cum înduioşezi tu poporu’! Aşa cevaaa!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: