Cum m-am îndrăgostit eu cândva…

Era într-o seară mohorâtă de toamnă. Treceam pe acolo destul de des, dar atunci ne-am văzut pentru prima oară. Stătea pe bancă, în faţa blocului, când privirile ni s-au întâlnit. Părul negru, ochi verzi, foarte frumoşi… În general nu ochii mă atrag la cineva, dar acum m-au fascinat. A fost dragoste la prima vedere. Am trecut grăbit pentru că eram în întârziere, dar ne-am uitat lung unul la altul. Dacă-aş fi avut puţin timp! Poate că reuşeam să mă apropii, să mă asez pe bancă, să… Aşa e viaţa! Îţi dă doar cât să vezi că e bun, dar când vrei mai mult te plesneşte peste mâini.

Spre sfârşitul săptămânii, în drum spre casă, paşii m-au purtat, din întâmplare, tot pe acolo. Mi-am dat seama atunci că viaţa e mult mai ciudată decât îţi poţi imagina vreodată! Da, viaţa bate filmul, dar cotonogeşte şi imaginaţia! Şi-am impresia că viaţa îl bate chiar şi pe Chuck Norris…

Dar să revin la povestirea mea. Ne-am întâlnit din nou. De data asta, m-a privit în ochi şi a venit direct spre mine. M-am oprit, am stat puţin de vorbă şi apoi am continuat să ne plimbăm. La un moment dat am ajuns la mine în dreptul blocului şi am urcat fără prea multe ezitări.

Acum ne vedem zilnic. De fapt a rămas la mine… De câte ori ajung acasă e acolo, bucuroasă de revedere. Când intru pe uşă primul lucru pe care îl fac este să o strâng în braţe şi să mă joc prin părul ei. Iar ea? Ea este o adevărată pisică…

Advertisements

4 Responses to “Cum m-am îndrăgostit eu cândva…”

  1. hahaha..tare povestea….mai ales finalul 😛
    si sa stii ca Chuck Norris bate orice…e invincibil:P

  2. Ea este o adevărată pisică… care este motan! :))

  3. oitzareli Says:

    Care este… A trebuit sa schimb sexul pisicutei pentru ca sa se incadreze in povestire. 😀

  4. Sashaaaaaaaaa :))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: