10 ciudăţenii personale

M-am procopsit cu o leapsă ciudată de la Camytzi. Am stat eu şi am analizat, apoi am scos la vedere 10 dintre cele care mi-au parut mai… nu-stiu-cum. Luaţi de vedeţi:

1. Am o mică problemă cu ordinea şi curătenia prin casă. Obsesiv-compulsiv se cheamă comportamentul…

2. O altă problemă este legată de mirosuri. Lucrul ăsta ar merita o întreagă postare, dar până atunci:
a) Anumite mirosuri îmi trezesc amintiri vii, unele de pe vremea grădiniţei.
b) Spre disperarea lu’ tata miroseam tot ce mâncam (deşi mi se repeta sistematic că voi fi otrăvit!), după care reuşeam să îl surprind când intram în bucătărie şi îi spuneam reţeta detaliată, până la ultimul condiment ce îl pusese în oală.

3. La ai mei acasă am o colecţie de animale de pluş. Mi-am dorit una când eram mic şi cum nu se prea găseau, mi-am împlinit dorinţa pe urmă, când eram prin facultate.

4. Când eram în liceu aveam părul ondulat. Acum mă bucur de el, cât mai este…

5. Obişnuiam să stau mult până îmi alegeam anumite haine. Mergeam de 3-4 ori în magazin, le încercam, le admiram, apoi le cumpăram. După ce ajungeam acasă, unele le purtam o dată, altele deloc pentru că le găseam tot felul de defecte sau nu îmi mai plăceau cum stau pe mine.

6. Am scăpat până acum din 5 accidente de maşină, unul singur provocat de mine. Totuşi nici unul cu victime spitalizate, doar cu tablă îndoită şi plastic spart.

7. Dacă tot sunt la capitolul ăsta, am scăpat de a muri otrăvit cu concentrat de otravă folosită împotriva gândacilor de colorado. Am simtit la timp mirosul (!) ciudat din gură pentru ca să scuip totul în WC. Soluţia s-a dus rapid, mirosul a persistat 3-4 zile. Am făcut confuzie deoarece sticla respectivă semăna cu una de pălincă pe care o ţineam tot în cămara. Atunci am realizat că băutura ucide!

Se dă urmatoarea problemă: dacă diluţia se făcea astfel: 10ml de concentrat de otravă la o găleată de apă, eu luand o gură de otravă (oare câţi ml să fie?), care era raportul dintre locul unde se afla ambulanţa faţă de spital şi locul unde se afla ambulanţa faţă de casa mea, ţinându-se cont de cât de repede se deplasează o ambulanţă în Romania, în momentul când eu dadeam bâca™*?

8. Am aflat care este diferenţa între a face dragoste şi a face sex. După care am refuzat câteva partide de sex, pentru că nu mă coafau… Huooooo, nu săriţi pe mine! Fiecare cu gusturile lui. Nu credeam că o să refuz pe cineva care fizic mă atrăgea, doar pentru că nu iubeam persoana şi nu simteam nimic pentru ea.

9. Sexul oral e bun. Indiferent cu gura cui e practicat…

10. Când plec de acasă, chiar dacă merg pentru un weekend la ai mei, îmi fac listă cu tot ce iau la mine: de la lenjerie la acte, de la parfum la aparat foto.

* a da bâca = a da colţul – termen inventat de un prieten foarte bun, Doru

Predau această leapşă cu tot ce se află întrânsa la Smeagol şi Crinutza, asta dacă nu au încasat-o încă din altă parte…

Advertisements

8 Responses to “10 ciudăţenii personale”

  1. hehehe… tu si tipul din “Perfume”… ai grija, ca a ala a ajuns ucigas in serie 😛

    Interesant punctul 9… pot sa intreb cum ai ajuns la partea a doua a concluziei? 🙂

  2. Oita Roz Says:

    @crinutza: La partea a doua am ajuns dupa. Cand au avut loc discutiile pe marginea sexului, ca sa zic asa… In timp ce prestam nu puteam vorbi: m-a invatat mama ca nu e frumos sa vorbesc cu gura plina! Din fericire pentru mine, la fel a invatat-o si pe ea!

  3. […] 5, 2010 de crinutza De anul trecut am primit o provocare de la Oita Roz , care m-a pus rau de tot pe ganduri. Teoretic, ar trebui sa scriu o lista de nici mai mult, nici […]

  4. @ 2 a)–sa vezi ce interesant e cand vezi o cladire si iti amintesti gustul unui lucru mancat in urma cu vreo 10 ani 😛

    @10–asta si eu o practic…si mai si pun lista langa usa sa mai verific o data inainte sa parasesc locuinta 😀

  5. Oita Roz Says:

    @Todo: eu dupa ce o verific fizic si mental de cateva ori, o iau cu mine. Ca doar si la intoarcere imi trebuie! 😀

  6. Neah, eu o las acolo. Daca cumva, Doamne feri se iveste o plecare ad-hoc? Si nu o gasesc? Sta frumos la intrare, langa telefon. Da bine. 😀

  7. Oita Roz Says:

    @Todo: Aaaaa, tu ai una si buna! Eu fac cate o lista la fiecare plecare. Ca doar imi iau chestii diferite la mine. ;))

  8. Eh, acuma variatiuni pe aceeasi tema exista…dar e foaie mare…caiet A4…este loc si pentru rectificari :P…Listele micute imi provoaca angoase. Le pierd instant :D. Cand nu ma mai descurc nici cu asta, pun o lista mare pe jumatate de frigider. Sa vedem atunci daca mai uit ceva :)).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: