Fluturii

FluturiLa început erau puţini. Doar 5-6, maxim 10. Dar într-un timp foarte scurt, aflând probabil de condiţiile prielnice de care puteau beneficia, au început să vină cu sutele, cu miile! Erau asemenea mexicanilor de la graniţa cu SUA: sfidau barierele pe care ea încerca să le ridice şi treceau tot mai mulţi. Doar frumuseţea lor, explozia de culori pe care o aduceau, jocul lor haotic dar totodată fascinant au făcut-o ca, în timp, să nu li se mai opună ci să îi accepte şi să se bucure de ei.

Apăreau de nicăieri, ca la un semn, invadând-o şi o făcând-o să trăiasca stări pe care de mult nu le mai încercase. O bucurie copilărească punea brusc stăpânire pe ea. Dar nu putea să se manifeste: era o persoană matură, nu îşi mai putea permite să sară în sus, să se învârtă în cerc sau să bată din palme. Maturitatea îşi are dezavantajele ei… Şi unde mai pui că întotdeauna în jur era plin de priviri indiscrete! Le simţea pe toate aţintite asupră-i, cum vezi prin desene animate că lucesc noaptea ochii animalelor.

Iar la bucuria asta se adaugă aşa, o stare de leşin, un tremur de picioare, o îmbujorare a feţei, un neastâmpăr. Simţea că nu poate sta locului. Inima începea să îi bată mai tare, respiraţia se accelera, iar câmpul vizual se îngusta treptat. Se îngusta aşa de mult încât nu mai putea intra decât o singură persoană: el. De altfel el era cauza, motivul, semnalul; el era cel care determina invazia aceea de fluturi din stomac.
Fluturi

De atunci au trecut 3 ierni. Iar fluturii, după cum se ştie, nu rezistă iarna. S-au împuţinat de la an la an, ultimul murind de curând, fără ca măcar ea să observe ultima lui zbatere de aripă.

Oare există viaţă după ce fluturii mor?

Advertisements

One Response to “Fluturii”

  1. da, exista alți fluturi și tot asa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: