De ce Oiţa Roz?

În curând o să fie şi explicaţia despre cum am ajuns la numele ăsta, dar până atunci iacătă bancul ce m-a inspirat. L-am scris la un moment dat, pentru că prea mulţi mă întrebau de ce, de unde şi mai ales până cand?

A fost odată ca niciodată o Culoare-Împărat: Roşu, Verde, Albastru, Roz-bombon, Lila-n-Dungi sau Gri-cu-Picăţele, oricum nu contează! Şi avea împăratul ăsta o Oiţă Roz care era trecută ca bogăţie naţională – deci protejată prin lege – şi care-i dădea lui lapte, carne, brânză, ouă, pene, fulgi, umbră şi, uneori, chiar şi miere!

Într-o bună zi – bună până în momentul respectiv –  Oiţa Roz i-a fost furată de către Zmeul-Zmeilor, zis Al-Urat, aka Ciumegu’, care invidios pe împărat şi crezând că zicala “să moară capra vecinului” nu se aplica şi la oi, s-a hotărât să-şi însuşească biata oiţă (era cunoscut faptul că oiţa le cam tragea la măsea).

Atunci, fiul cel mare al împăratului se du-se la tacsu şi-l rugă să-l lase “să încerarcă şi el să aducă oaia acasă, mânca-tzi-ash!” Şi taică-său îl lăsă, că deh!, doar nu era să se termine povestea aşa brusc. Plecă fiul cel mare al împăratului şi se întoarse după 1 an cu buza umflată. Pasămite nu văzuse o bară la intrare, pe care el o scosese cu ceva timp în urmă ca să poată pleca pe şustache de la castel, dar pe care slujitorii, în absenţa lui, o montaseră la loc. Cu buza umflată şi făr’ de oaie…

Merse şi fiul cel mijlociu la împărat să-i ceară voie să efectueze aceeaşi manevră de recuperare/resuscitare a oii. Şi, după ce împăratul îi dădu binecuvântarea, bani de drum şi câteva sfaturi înţelepte (exemplu de sfat înţelept: când bei ceai nu uita să scoţi linguriţa din cană) plecă şi el. S-a întors după 2 ani. Rezultatele căutarii? ERROR 404! Oiţa nu era de găsit! Nici măcar cu Google.

Fiul cel mic îşi luă şi el inima-n dinţi, dar o lăsă repede la loc dându-şi seama că, oricât s-ar strădui, nu poate să vorbească cu ea aşa. Şi unde mai pui că bunele maniere spun că nu se face să vorbeşti cu gura plină. Aşadar, cu inima la locul ei (pentru cei care au chiulit de la orele de anatomie, la partea cu sistemul circulator*: locul inimii e în partea stângă) se duse şi el să ceară voie să plece după oaie. Dar împăratul îl luă în şuturi de la intrare:

– Ți-ai făcut, mă, patul? Ai strâns masa dupa ce ai terminat de mâncat? Cu temele cum stai?

Răspunse săracul de el – deşi n-ai crede că un copil de împărat poate fi sarac! – ca studentul prins pe dinafara materiei. Dar până la urmă taică-său, fiindcă mai citise şi el basme în copilărie şi ştia că ăştia mici sunt unşi cu toate alifiile (Nivea, Florena etc) şi mai ales pentru că fusese şi el cel mai mic dintre fraţi – şi ce bătaie mâncase! – ştia cum se simte Prâslea, aşa că îi dădu drumul (avea o problemă cu vezica…). După ce termină îl lăsă şi pe cel mic să plece de acasă.

Plecă fiul cel mic şi merse, şi merse, şi merse… zi de vară până-n seara, făcând febră musculară, zi de vară prin călduri, făcând numai bătături! Şi, după 3 ani ajunse acasă. Era parţial trist căci oaia nu o găsise, dar parţial fericit pentru că era primul care demonstrase că Pământul e rotund!

* ‘re-aţi ai naibii, că n-aţi chiuli unul la aparatul reproducăreţ!