2019 se apropie în viteză de finish. Mai puțin și își va da ultima zi, ultima oră, ultimul minut. 10, 9, 8, 7… Toți îi vom cânta bucuroși prohodul.
Doamne-ajută, suspină mulți dintre noi! Bine că s-a dus, spun alții, cu năduf! A fost un an ciudat. Un an care parcă a avut mai puțin de 365 de zile. Un an care a trecut mult prea repede și a adus mult prea puține. Iar ce a adus, mai bine ținea pentru el! A adus, celor mai mulți, o grămadă de sfârșituri.
Celor ghinioniști le-a adus sfârșit de relație. Că relația era de 5 sau de 10 ani, de 1 lună sau de 3 luni nu i-a păsat! Și-a băgat picioarele în toate la fel de lipsit de tact.
Altora, tot ghinioniști, le-a adus sfârșit de carieră. Ești simplu angajat? Ești șef, șefuț sau ditamai directorul? Ei, lasă… Spune că ai fost și mergi mai departe!
Celor mai ghinioniști le-a adus sfârșit de viață… Tăcut, pe neștiute sau cu săptămâni de dezbateri televizate. Unii s-au dus pentru că nu au fost în stare să se trezească, alții s-au dus pentru ca noi, cei mulți, să ne trezim…
Ceilalți, cei mai norocoși, au avut sfârșit de frici, sfârșit de relații toxice, sfârșit de limitări, sfârșit de îndoieli.
Mie 2019 mi-a adus de cele mai multe ori sfârșit de planuri. Unele chiar înainte de a începe. Avortate. Cu toată durerea, dezamăgirea și deziluzia unui avort. Dar și cu speranța că următorul îmi va reuși. Altele atent și îndelung elaborate, proaspăt începute, dar nefinalizate.
Mi-a mai adus 2019 și sfârșit de anumite frici: frica de a vorbi în public, frica de a fi judecat de alții, frica de a nu crede în mine, frica de a ieși în față, frica de a fi penibil, frica de a fi respins, frica de a fi singur…
2019 se apropie în sfârșit de sfârșit! Mai puțin și își va da ultima zi, ultima oră, ultimul minut. 10, 9, 8, 7… Să îi cântam toți bucuroși prohodul și să îi urăm bun venit lui 2020, plini de speranțe.
P. S. Cu regret, vă anunț că 2019 îmi mai aduce un sfârșit, chiar în acest moment: mă despart azi de ultima sticlă de vin băută anul ăsta.
Oita Roz 