Despărțire

Astăzi e o zi tristă… Se încheie o etapă importantă din viața mea: mă despart de cineva drag după o lungă perioadă de conviețuire.

Recunosc că în ăștia 7 ani de când o știu, am căutat-o doar când am avut nevoie de ea, iar după ce am folosit-o ca să îmi satisfac toate poftele, nu am mai băgat-o în seama o vreme…

Dar am realizat recent că nu mă mai atrage, că nu o mai vreau, că a venit vremea să merg mai departe. Nu vreau să mai stau cu strâmba asta jegoasă și cu fundul vălurit! Trebuie să îmi iau altă tigaie.

Restanțe

2020 se termină în curând și sunt mulți cei care, din cauza pandemiei sau din alte cauze mai mult sau mai puțin naturale, au rămas cu o grămadă de lucruri nefăcute, nespuse, restante.

De aceea acum, pe final, vă doresc ca anul viitor să vă luați toate restanțele pe care le mai aveți: restanțe la călătorit, restanțe la somn, restanțe la mărire de salariu, restanțe la declarații de dragoste, restanțe la curaj, restanțe la ieșit cu prietenii, restanțe la vorbit cu membrii familiei, restanțe la lenevit, restanțe la dezvoltare personală, restanțe la întreținere, restanțe la urcat pe munte, restanțe la facultate, restanțe la ținut de mână pe malul mării, restanțe la strâns în brațe, restanțe la dormit cu persoana iubită în brațe, restanțe la discuții profunde în miez de noapte, restanțe la făcut dragoste, restanțe la băut cafeaua de dimineață în locuri superbe, restanțe la bunătate, restanțe la fericire…

Durerea

Ce bine e când te doare capul: iei o pastilă și în câteva minute îți trece.

Ce bine e când îți sângerează un deget: îți pui un pansament și în câteva zile rana se închide.

Ce bine e când îți rupi un picior: îl pui în ghips și în câteva săptămâni se vindecă.

Ce bine e când mori: atunci nu mai trebuie să iei nimic și cu toate astea te vindeci de toate…

Dar ce rău e când te doare sufletul! Ce rău e când inima îți sângerează! Ce rău e când ambele, și inima și sufletul, sunt rupte în mii de bucăți, iar tu ești încă viu și trebuie să suporți tot acest supliciu pentru că singurul tău medicament, ea, este indisponibil pe piață!

Pentru că singurul tău medicament, ea, este în aceeași condiție ca tine, încercând să supraviețuiască unei alte zile anoste și lipsite de sens. Să mai adauge o zi în plus la data expirării…

Pentru că singurul tău medicament, ea, este atât de zdrobit în mojarul vieții încât nu poate vedea ce putere de vindecare și autovindecare mai are încă.

Pentru că singurul tău medicament, ea, crede că poate vindeca doar boala unei anumite persoane.

Oare cum poți să te vindeci atunci când medicamentul tău are nevoie de medicament?

Cum pot să fiu întreg?

Cum pot să fiu întreg dacă trecutul se diluează cu fiece persoană dragă ce îmi moare?

Cum pot să fiu întreg dacă eu nu găsesc răspuns la marea întrebare?

Cum pot să fiu întreg dacă sunt sfâșiat în zeci de sentimente?

Cum pot să fiu întreg când eu sunt alcătuit din mii de momente?

Cum pot să fiu întreg dacă mi-am lăsat inima în atâtea locuri?

Cum pot să fiu întreg dacă sufletul mi-e dezlipit pe alocuri?

Cum pot să fiu întreg dacă mi-am împrăștiat iubirea în atâtea persoane?

Cum pot să fiu întreg dacă la jocul vieții eu trag numai consoane?

Cum pot să fiu întreg dacă ai plecat de lângă mine?

Cum pot să fiu întreg dacă mi-am lăsat gândurile să fugă la tine?

Cum pot să fiu întreg dacă visele-mi sunt împlinite doar pe jumătate?

Cum pot să fiu întreg dacă mințile nu îmi sunt toate?

Cum pot să fiu întreg dacă cenușa-mi va fi împrăștiată pe munte și-n mare?

Cum pot să fiu întreg? Se poate oare?

2019, sfârșit.

2019 se apropie în viteză de finish. Mai puțin și își va da ultima zi, ultima oră, ultimul minut. 10, 9, 8, 7… Toți îi vom cânta bucuroși prohodul.

Doamne-ajută, suspină mulți dintre noi! Bine că s-a dus, spun alții, cu năduf! A fost un an ciudat. Un an care parcă a avut mai puțin de 365 de zile. Un an care a trecut mult prea repede și a adus mult prea puține. Iar ce a adus, mai bine ținea pentru el! A adus, celor mai mulți, o grămadă de sfârșituri.

Celor ghinioniști le-a adus sfârșit de relație. Că relația era de 5 sau de 10 ani, de 1 lună sau de 3 luni nu i-a păsat! Și-a băgat picioarele în toate la fel de lipsit de tact.

Altora, tot ghinioniști, le-a adus sfârșit de carieră. Ești simplu angajat? Ești șef, șefuț sau ditamai directorul? Ei, lasă… Spune că ai fost și mergi mai departe!

Celor mai ghinioniști le-a adus sfârșit de viață… Tăcut, pe neștiute sau cu săptămâni de dezbateri televizate. Unii s-au dus pentru că nu au fost în stare să se trezească, alții s-au dus pentru ca noi, cei mulți, să ne trezim…

Ceilalți, cei mai norocoși, au avut sfârșit de frici, sfârșit de relații toxice, sfârșit de limitări, sfârșit de îndoieli.

Mie 2019 mi-a adus de cele mai multe ori sfârșit de planuri. Unele chiar înainte de a începe. Avortate. Cu toată durerea, dezamăgirea și deziluzia unui avort. Dar și cu speranța că următorul îmi va reuși. Altele atent și îndelung elaborate, proaspăt începute, dar nefinalizate.

Mi-a mai adus 2019 și sfârșit de anumite frici: frica de a vorbi în public, frica de a fi judecat de alții, frica de a nu crede în mine, frica de a ieși în față, frica de a fi penibil, frica de a fi respins, frica de a fi singur…

2019 se apropie în sfârșit de sfârșit! Mai puțin și își va da ultima zi, ultima oră, ultimul minut. 10, 9, 8, 7… Să îi cântam toți bucuroși prohodul și să îi urăm bun venit lui 2020, plini de speranțe.

P. S. Cu regret, vă anunț că 2019 îmi mai aduce un sfârșit, chiar în acest moment: mă despart azi de ultima sticlă de vin băută anul ăsta.

Sauna (sau cum să nu îți faci prieteni – varianta în doi pași simpli, pentru leneși)

Stau singur în saună, cu picioarele încrucișate și mâinile pe genunchi.

Intră un nene pe la 65 de ani. Se uită la mine și îmi aruncă o glumă:
– Sunteți budist?
Prind gluma din zbor, o bălesc, îmi suflu mucii în ea, trag și o flegmă și i-o trimit înapoi:
– Da, mai ales dimineața…
După 10 secunde de pauză neniul îmi răspunde:
– Mă refeream la poziție.
– Știu! Și eu tot la aia mă refeream.

Următoarele 15 minute de saună au fost așa cum îmi place mie: liniște totală. Dacă greierii ar iubi sauna s-ar fi auzit cum chicoteau din picioare între ei.

E de la viață

Viața are un mod ciudat de a-ți da câte un pumn la ficați ori câte un genunchi în vintre. De regulă pe nepregătite, atunci când te bucuri, da’ FIX când te bucuri, mai tare.

Se ia următorul caz. Mergi pe autostradă și se lasă noaptea. Pustiu în toate părțile: înainte, înapoi, înafară, înăuntru, în suflet și în gând… În oglinda retrovizoare vezi cum drumul urcă. În față coboară și apoi urcă din nou. Autostrada se termină între 2 dealuri, iar din spatele lor, pe mijlocul autostrăzii, da’ FIX pe mijloc, răsare acel gălbenuș supradimensionat și luminos pe care pământenii obișnuiți îl numesc lună. E o lună plină, mare și galbenă. Cea mai mare și mai plină lună galbenă pe care ai văzut-o în viața ta!

La radioul din mașină niște unii cântă în momentul ăla, da’ FIX în momentul ăla, pe un ton lălăit:
Nu e nimeni pe drum
Nu e nimeni acum
Nu e nimeni pe stradă să vadă ce simt acum.

Huo, bă, huo! ‘re-ați ai naibii cu sincronicitățile voastre!

Te urăsc…

Te urăsc pentru că mă faci să cred că viața e frumoasă și merită trăită intens.

Te urăsc pentru că mă faci să sper din nou. Să sper că lumea e bună și are dreptul la o nouă șansă.

Te urăsc pentru că mă faci să cred că dragostea, așa cum mi-am imaginat-o și mi-am dorit-o eu, poate exista.

Te urăsc pentru că îmi aduci în inimă niște sentimente pe care le credeam de mult îngropate…

Te urăsc pentru că acum nu îmi mai doresc să merg în altă parte în concediu decât în locul cel mai frumos din tot Universul: la tine în brațe.

Te urăsc pentru că îmi faci genunchii să intre în rezonanță cu frecvența inimii și să tremure necontrolat.

Te urăsc pentru că nu ai știut să te naști mai devreme sau măcar să nu mă fi lăsat pe mine să mă nasc până la momentul potrivit.

Te urăsc pentru toate furtunile stârnite în mine de sclipirea ochiilor tăi negrii și adânci.

Te urăsc pentru toata nebunia generată în ființa mea de gropițele zâmbetului tău.

Te urăsc pentru tot calmul pe care mi-l oferă îmbrățișarea ta.

Te urăsc pentru ca mă faci să te iubesc atât de mult…

De dragoste înfloritoare

Am o mie de nervi și o mie de draci
Însă când te observ cum zâmbești între maci
Simt cum liniște-aduci, simt cum calm tu mă faci
Simt cum mă faci…

Am un car de neliniști și de temeri o ladă
Însă când mă privești dintr-un lan de lavandă
Simt cum calm tu mă faci, simt cum liniște-aduci
Simt cum te duci…

Libertatea

Libertatea. Un concept de foarte multe ori greșit înțeles. O valoare pe care ajungi să o prețuiești abia când nu o mai ai, asemenea erecției. Se pot povesti multe despre ea (la libertate mă refer), dar eu vreau să vă spun ce înseamnă pentru mine.

Există anumite momente, locuri, discuții sau diverse acțiuni care mă fac să simt cum îmi ies din corp, să simt că sunt liber, că mă întind până la marginea Universului. Curios? Curioasă? Atunci să nu mai zăbovim dară în discuții generale și să purcedem spre ceva mai concret.

Libertatea pentru mine este:
– să plec de acasă dimineața pe la ora 3-4 cu bagajul făcut, spre nu-contează-unde
– să stau la prova vaporului, cu ochii închiși și să simt mirosul apei în nări și bătaia vântului în față
– mâna ei, peste mâna mea, pe schimbătorul de viteză
– să urc pe un vârf de munte, iar acolo să stau și să meditez
– mirosul pădurii vara, aerul ăla răcoros amestecat cu mirosul frunzelor care se descompun
– gustul vinului roșu pe care îl beau în timp ce fac de mâncare într-o zi liniștită de duminică
– sentimentul ăla fain după ce termini o carte bună
– conversațiile profunde, noaptea târziu când ești așa de captivat de discuție că nici nu știi cum de au început cocoșii să cânte
– să dorm cu cortul la malul mării, iar noaptea să admir stelele căzătoare
– să urc pe un vârf de munte, iar acolo să ne ținem în brațe și să uităm de tot ce e în jur
– să plec la drum, oriunde, oricând, oricât de mult
– să iubesc nebunește
– să fac dragoste nebunește fără nici o condiție sau limită
– sa mă pot plimba prin casă gol, după ce am făcut dragoste, fără să am nici o inhibiție și să mă simt confortabil
– să stau în ploaie, pe malul apei și să admir stropii care cad
– să plâng, atunci când îmi vine, în brațele persoanei dragi, neavând teama că voi fi judecat
– să pot sa scriu despre toate astea și să nu îmi pese de faptul că pot fi judecat.