Interviul

Nu am mai mers de multa vreme la un interviu de angajare. De asa de multa vreme incat nici nu mai stiu cum se procedeaza…

Miezul nopţii

(de Spiridon Popescu)

Zise mortul către viu:
“Viule, de când te ştiu,
Tot sărac, fără sicriu”.
Zise viul către mort:
“Am, dar nu-mi place să-l port”
… şi făcu atac de cord.

Sfat

Fereşte-te să cazi din tine –
E înălţimea de la care
Cel ce alunecă, iubito,
Aproape totdeauna moare.

Reţetǎ proprie de varzǎ à la Cluj

Nu sunt eu mare bucǎtar, nu mǎ pot compara cu jupân Hǎdean, dar mǎ gândeam sǎ vǎ propun o reţetǎ de varzǎ à la Cluj, puţin personalizatǎ… Pentru a o prepara ai nevoie de urmǎtoarele

Ingrediente:

• o varzǎ mijlocie sau mare (dupǎ pofte…)
• 750g carne macrǎ
• un cadou
• o ceapǎ
• 4 linguri ulei sau unturǎ
• un plin de benzinǎ
• o ceaşcǎ de smantanǎ
• un automobil în stare de funcţionare
• sare, piper, cimbru, boia
• bani pentru 4-5 beri
• 150g de orez
• un prieten la care “sǎ tragi”

Mod de preparare:

1. se sunǎ prietenul, se aranjeazǎ întâlnirea dupǎ care
2. se ia maşina, se face plinul şi se porneşte spre Cluj…
3. ajungi la prieten, îi dai cadoul, vǎ pregǎtiţi sǎ
4. preparaţi varza în modul binecunoscut
5. îţi dai seama ca nu ţi-a ieşit “ca la mama acasǎ” aşa cǎ
6. ieşi cu prietenul la bere la Adi Hadean cǎ el ştie mai bine sǎ prepare varza asta blestematǎ!
7. mâncaţi, beţi şi vǎ râdeţi ca proştii de amintirile din copilǎria voastrǎ zbuciumatǎ

Timp de preparare: 5 ore drumul, 1-2h tentativa de preparare a “vǎrzii”, 3-4h mâncat varzǎ, bǎut bere + povestile aferente

Fǎrǎ tine

(versuri: Vasile Şeicaru)

Numai urme de paşi din povestea verii,
Peste suflet îmi laşi la cǎderea serii.
Numai noapte în noi şi tǎcerea doare
Între ziduri de ploi când iubirea moare.

Cum se poate sfârşi, într-o singurǎ zi, atâta viaţǎ?
Cum poti crede cǎ-i drept tu sǎ pleci, eu s-aştept somnul rǎu?
Pentru care temei laşi pe umerii mei flori de gheaţǎ?
Cum poţi crede cǎ pot da uitǎrii de tot glasul tǎu?

Fǎrǎ tine noaptea trece cu mult mai greu,
Fǎrǎ tine tot mai rece-i soarele meu,
Fǎrǎ tine tristǎ-i vara din amintiri,
Fǎrǎ tine grea-i povara altei iubiri.

Numai fluturi buimaci cad pe tâmpla zǎrii,
Când încerci sǎ refaci drumul dat uitǎrii.
Numai lacrimi şi spini strâng lângǎ fereastrǎ
Desfrunzite grǎdini în absenţa noastrǎ.

Precauţie

(de Marin Sorescu)

M-am îmbrǎcat c-o armură
Făcută din pietrele care-au rămas
După ce a trecut apa.

Mi-am pus o pereche de ochelari
În ceafă,
Ca să pot vedea numai
Cu mintea
De pe urmă.

Mi-am protejat
Mâinile, picioarele, gândurile,
Nelăsând nici un loc liber
Care să poată fi atins de mângâieri,
Ori de alte otrăvuri.

Chiar inima din piept
Mi-am acoperit-o cu o carcasă
De broască ţestoasă
Ce-a trait 800 de ani.

Când totul a fost gata
I-am răspuns tandru:
– Şi eu te iubesc.

La o ceaşcă de cafea şi o gură de rahat

Vorbeam de dimineaţă cu un precin, pe mess. Îi spuneam că la noi în bucătărie se serveşte cafea braziliană, de-aia de-a scumpă, făcută din excremente de pisică. Sau cel puţin mie aşa îmi pare că are gustul…

De aici discuţia a deviat pe alte făgaşe şi viroage fiindcă şi deoarece pisica aia nu e pisică, iar Brazilia este de fapt şi la urma urmei, Indonezia. În fine, tot un căcat! – încercam eu să-i explic. Ce mai contează animalul şi continentul atâta timp cât cafeaua e din tot rahatul, fie el şi atent selectionat!? Am zis “din tot rahatul” şi nu “de tot rahatul” pentru că gurile experţilor spune în cor că cafeaua e bună… Dar cine să mai creadă gurile respective, după ce au gustat aşa ceva?

Da’ el nu şi nu! Că de fapt se există diferenţe. Şi, pe când încerca să găsească unele, m-am trezit în cap cu o altă întrebare, din acelaşi material ca şi cel despre care discutăm: oare dacă e preparată atunci când mamiferul are diaree, o fi cafeaua mai slabă decât atunci când face un răhăţel vârtos?!

To Do or Not To Do

Mi-am făcut şi eu, aproximativ pe la începutul anului, una bucată listă “To-Do”. Pentru că pe vremea aceea, prea şi-o scoteau toti şi şi-o fluturau! Şi cu lista făceau la fel şi uneori chiar mai rău.

Am zis să încerc şi eu, mai ales din curiozitatea de a vedea cât de mult reuşesc să mă ţin de ceea ce mi-am propus.

Acum, când mai bine de ¾ din an a zburat ca şi cum numai ce am clipit, am zis să mă uit la listă pentru ca să văz ce şi cum am realizat. Şi am realizat! Am realizat că aproape tot ce am scris acolo e ok, cu o singură excepţie: am uitat să-mi denumesc lista Not-To-Do!

Oraţie de nuntă

(de Adrian Paunescu)

Astfel după tine se încheie toate.
Trag oblonul negru la fereastra mea.
Nu mai vreau decepţii, vreau singurătate,
Nu mai vreau iubire, voi abandona.

Avusesem dreptul şi eu, ca oricare,
La o nebunie, la un ultim glonţ,
Ultima speranţă, ultima-ncercare
Dar în magazie era doar gablonz.

Nu-i nici o problemă, toate-s foarte bune.
Te-am iubit desigur, cum mi-ar sta să neg?
Şi cu pasiune, şi cu voluptate,
Şi credeam în tine, vrednic şi întreg.

Hai, întinde mâna pentru desparţire
Schimba-ţi telefonul, că şi eu mi-l schimb
Salutări miresei, salutări la mire,
Poate se rezolvă toate între timp.

Intră în mulţime, nimeni n-o să ştie
Două, trei persone care ne-au ascuns,
Eu voi ţine minte scurta nebunie
Şi-ntrebarea noastră fără de răspuns.

Firea ta ciudată n-o voi regăsi-o
Nici n-ar fi nevoie, tu rămâi un mit.
Nuntă fericită, te-am iubit, adio,
Nu întoarce capul, pleacă, te-am iubit!

Vezi că se confirmă bârfa despre mine?
Te-am lăsat deodată crud şi nefiresc
Totuşi ţine minte, ţine bine minte
Te salvez de mine fiindcă te iubesc.

Ca un fum de ţigară, sufletul

(de Adrian Păunescu)

Am să-ţi spun bună seara şi-am să plec undeva
Unde nu e nimic, numai scrum, numai zaţ,
Am să-ţi spun uşurat, am să-ţi spun cu nesaţ,
Ce departe vă simt eu de inima mea.

Uşa-n loc va-ngheţa şi nimic nu va fi,
Ca un fum de ţigară voi trece în sus
Unde stelele sunt, unde oamenii nu-s,
Am să-ţi spun bună seara, deşi va fi zi.

“Nu serviţi o cafea, nu doriţi un fistic?”
Nu doresc decât drumul spre cer, fără voi
Şi să nu mă mai trageţi nicicând înapoi.
Bună seara pe veci, cred c-aşa am să zic!

Bună seara din nou, bună seara adânc,
Doamne dragi, domni stimaţi, eu am treabă, eu plec
Şi pe urmă aici e un fum de mă-nec
Nu-nţeleg de ce parcă îmi vine să plâng.

Doar atât am rămas, o vuire şi-atât,
Şi plămânii de-atâta strigare se rup,
Bună seara frumos, bună seara urât,
Ca un fum de ţigară mi-e sufletu-n trup.

Aseară ai murit…

Astfel după tine se încheie toate.
Trag oblonul negru la fereastra mea.
Nu mai vreau decepţii, vreau singuratate,
Nu mai vreau iubire, voi abandona. 

Aseară ai murit şi te-am îngropat tăcut şi resemnat. Pentru mulţi alţii poate părea un accident, dar eu cred că de fapt a fost o sinucidere, stângaci mascată într-un accident.

Te plimbai bezmetic şi haotic prin mintea mea, fugărindu-mi orice gând îţi ieşea în cale. Te agăţai de el strângându-l dureros şi nu vroiai să îi dai drumul până nu te băga în seamă. Dar atunci când ai încercat să treci neregulamentar pe lângă inima mea, viaţa te-a lovit în plin şi te-a strivit. Deşi… Deşi s-ar putea ca singură să te fi aruncat…

Aseară ai murit şi te-am îngropat. Ai fost depusă cu grijă în Cimitirul Amintirilor, pe Aleea celor Dragi, iar la cap ţi-am aşezat cunună de lacrimi şi suspine. Am plâns trist şi monoton aşa cum va fi viaţa mea de acum încolo. A fost o înmormântare cât se poate de banală, pe furiş, aş putea spune. Pe furiş, întocmai ca iubirea noastrǎ… Nu, nu a fost deloc o înmormântare fastuoasǎ. Fastul, jalea, mângâierea, grija, toate acestea sunt ale celor vii. Cei morţi rămână liniştiţi, aşa cum poate  şi-au dorit.

Aseară ai murit şi  te-am îngropat. Dar nu te-am îngropat singură, ci împreună cu iubirea mea. Am depus-o la picioarele tale spre a-ţi ţine companie oriunde te-ai îndrepta de acum încolo. E posibil să reînvie, spun unii… Îi ia o perioadă, dar până la urmă reînvie, comentează alţii. Eu nu mai cred în miracole! Dacă miracolele ar fi existat nu se ajungea aici.